AutoSuperMarket

  • Dealeri
    • Listare dealeri
    • Inregistrare dealer
  • Adaugare anunt
    • Site
  • Contact
  • Noutati
  • Autentificare
    • Persoane fizice
    • Dealeri
Inapoi

Porsche va introduce un nou model la fiecare 12 luni

22 februarie 2012

Mai multe produse și ambiții pentru Porsche. Marca germană va lansa câte un nou model în fiecare an începând din 2011 și până în 2018. Strategia companiei prevede menținerea profitabilității și calității.

Click pentru marire

Mai multe produse și ambiții pentru Porsche. Marca germană va lansa câte un nou model în fiecare an începând din 2011 și până în 2018. Strategia companiei prevede menținerea profitabilității și calității.

Porsche își propune să rămână cel mai profitabil producător auto din lume. Aceasta este una din țintele noului plan al companiei denumit ”Strategy 2018”, care mai prevede creșterea vânzărilor, îmbunătățirea serviciilor oferite clienților și extinderea gamei cu o serie de noi modele. Șeful companiei germane, Matthias Müller, a declarat că fanii mărcii germane vor avea parte de câteva surprize.

”Ne vom concentra asupra valorilor de bază ale Porsche care au devenit un model de urmat pentru o parte din industria auto. Dezvoltarea și producția de mașini puternice și fiabile cu valențe sportive rămâne în centrul afacerii noastre. Acum, mai mult ca oricând, ne vom focusa atenția atât pe produs cât și pe client”, susține Müller.

Oficialul este de părere că 911 rămâne sufletul și imaginea mărcii în lume, deși Cayenne și Panamera însumează aproape 75% din vânzările globale ale mărcii sportive. Pe viitor lucrurile se vor schimba. Odată cu lansarea noilor modele prevăzute în planul ”Strategy 2018” vor fi alte produse de volum, este de părere șeful Porsche. Noul crossover Cajun ce va debuta la sfârșitul anului 2013 și sedanul de clasă medie cu botezat generic Pajun vor deveni noile motoare ale vânzărilor Porsche în lume.

Matthias Müller a mai dezvăluit că în planul pe următorii șapte ani sunt oferta va crește de la patru la cel puțin șapte modele de sine stătătoare.

”Porsche va lansa în această perioadă câte un nou model la 12 luni. Vor fi modele complet noi și derivate ale acestora, care vor constitui puncte de atracție pentru clienții tradiționali ai mărcii”, afirmă Müller.

În opinia șefului mărcii germane, SUA va rămâne în continuare cea mai importantă piață pentru Porsche și în următorii ani, însă China va juca un rol tot mai important pe viitor. ”Nu este exclus ca peste cinci ani să producem automobile și aici”, spune Matthias Müller.

Una din cele mai interesante apariții în gama Porche va fi un model poziționat între 911 și 918 Spyder, care cel mai probabil se va numi 550. Oficialul în vârstă de 58 de ani nu a negat și nici confirmat apariția acestuia spunând doar că ”își imaginează un produs care să umple golul dintre iconicul 911 și rasatul 918”.

inapoi la toate noutatile