AutoSuperMarket

  • Dealeri
    • Listare dealeri
    • Inregistrare dealer
  • Adaugare anunt
    • Site
  • Contact
  • Noutati
  • Autentificare
    • Persoane fizice
    • Dealeri
Inapoi

Hyundai dezvăluie noul i30 Station Wagon

23 februarie 2012

Noul i30 SW va debuta luna viitoare la Salonul Auto de la Geneva. A doua versiune din gama i30 oferă cel mai spațios portbagaj din clasa compactă. Modelul dispune de trei motoare pe benzină și trei diesel.

Click pentru marire

Noul i30 SW va debuta luna viitoare la Salonul Auto de la Geneva. A doua versiune din gama i30 oferă cel mai spațios portbagaj din clasa compactă. Modelul dispune de trei motoare pe benzină și trei diesel.

Hyundai va sosi la Geneva pentru a celebra lansarea celui mai proaspăt vehicul de clasă compactă. Noul i30 Station Wagon își va face debutul la începutul lunii martie în cadrul salonului auto, ce își va deschide porțile pe data de 6 martie. Versiunea de familie acompaniază modelul i30 hatchback, ce poate fi comandat din această luna pe unele piețe europene.

Bazat pe aceiași platformă tehnică și estetică, i30 Station Wagon are ca principal atu spațiul mai amplu destinat bagajelor.

”Noua generaţie a fost foarte apreciată pentru stilul, calitatea şi valoarea de care dispune. Noul nostru automobil de familie oferă toate aceste atribute, plus un spațiu pentru bagaje mărită. Ne aşteaptăm ca aceasta să fie un produs atractiv în special pentru familiile active cât și pentru cei care își doresc un automobil practic, elegant, flexibil”, a declarat Allan Rushforth,vicepreședinte al Hyundai Motor Europe.

Comparativ cu i30 hatchback, volumul portbagajului crește cu 150 litri. Noul model de familie dispune standard de 528 de litri, cea mai ridicată valoare din clasa compactă. Spațiul pentru bagaje crește la 1.642 litri când bancheta este rabatată.

Din punct de vedere estetic, noul model de familie preia ingredientele compactei în 5 uși. Deși secțiunea spate dispune de linii mai robuste, designerii au reușit să păstreze imaginea dinamică a compactei de familie.

Noul i30 SW măsoară 4.485 mm lungime fiind cu 185 mm mai mare decât versiunea în 5 uși.

Hyundai propune o gamă de șase propulsoare cu puteri cuprinse între 90 și 135 cai putere. Clienții vor putea opta pentru trei unități pe benzină și trei diesel.

La fel ca și versiunea hatchback în 5 uși, noul i30 SW a fost creat la Centrul de Dezvoltare Hyundai din Germania. Dezvoltat special pentru clienții din Europa, modelul de familie oferă stil, eficiență și fiabilitate.

Din luna mai va fi disponibil la dealerii vest-europeni.

inapoi la toate noutatile